¦¦ Topoloveni - Date istorice
Topoloveni s-a dezvoltat ca aşezare la "drumul mare al Piteştilor", care a avut un
important rol pentru dezvoltarea economică, socială, politică şi culturală a Munteniei în epocile
medievală, modernă şi contemporană. Pe acest ,"drum al olacului" au circulat mărfuri, călători
români şi străini, armate. De asemenea, în imediata apropiere trece magistrala feroviară (101)
Bucureşti- Piteşti, pusă în funcţiune în anul 1872. Aici, la ieşirea Cârcinovului dintre dealuri,
într-un cadru natural armonios, au existat condiţii geografice favorabile apariţiei şi dezvoltării
unei aşezări ce va avea de jucat un important rol în zona de-a lungul istoriei noastre.
Toponimia locală se încadrează în stratul slav, care este mai nou decât cel latin şi traco-dacic
şi deci, mai bogat şi în cel românesc, care reprezintă marea majoritate a toponimiei locale. Asupra
originii toponimiei "Topoloveni" au fost formulate diferite păreri. Astfel, preotul Ion Răutescu
susţine că toponimul derivă de la cuvântul "topol", care în limba slavonă înseamnă plop, în timp
ce Ion Moise este de părere că derivă din cuvântul bulgar "topol", care înseamnă plop plus sufixul
slav-ov, la care se adaugă sufixul de grup – eni. Într-adevăr, mult către zilele noastre, până la
anul 1968, când au început să se ridice actualele blocuri de locuinţe pe ambele maluri ale pârâului
Cârcinov şi numai în zona localităţii Topoloveni, se afla un zăvoi secular de plopi, cu un frumos parc.
Tot de origine slavă este şi denumirea celei mai importante ape care traversează localitatea,
gârla Cârcinov, care, într-o anumită perioadă de timp, i-a împrumutat şi numele localităţii noastre.
Cârcinov provine din slavul "Krecin" – loc unde s-a tăiat pădurea – plus sufixul – ov, este de părere
Ion Moise, explicaţie semnalată şi de preotul Ion Răutescu. Însă acesta din urmă crede mai degrabă că
vine de la cuvântul slavon "craci" şi "corci", care înseamnă căldare, aramă.
De origine românească sunt cele mai multe dintre denumirile locale: Ţigăneşti, Vitichesti,
Golestii-Badii, Inuri. O explicaţie se impune în privinţa denumirii dealului Bărăţia din satul Goleştii- Badii.
Aici, în dealul din partea de nord a satului, a avut vie în arendă, pe moşia Mânăstirii Nucet, biserica catolică
din Câmpulung. Bărăţia era numele generic dat unei biserici catolice. Cuvântul provine
din "barat" – "călugăr catolic", care, la rândul lui, provine din slavonul "braţ" - frate.
Localitatea apare în documente şi sub numele de Cârcinov cum este în Enciclopedia României din 1938.
Suntem, evident, în prezenţa unei aşezări unde avea loc schimbul de produse între ţăranii zonei
înconjurătoare. Cu siguranţă că localitatea a purtat această din urmă denumire după anul 1778,
când cu voia Domnului ţării începe să se facă târg pe moşia Topoloveni.
Istoria zonei în care s-a întemeiat şi a crescut localitatea Topoloveni şi satele componente se
caracterizează în primul rând prin permanenta, prin continuitatea de vieţuire a colectivităţilor
umane, aici, unde Cârcinovul iese în lunca Argeşului.
Descoperirile efectuate în ultimele decenii dovedesc că această zonă a fost populată de oameni
încă din primele perioade ale comunei primitive, Topoloveniul fiind situat la marginea principalului
areal al paleoliticului inferior din România.
Atât la Topoloveni, cât şi în comunele vecine Călineşti şi Căteasca, săpături arheologice au scos
la iveală vestigii din epoca nouă a pietrei, îndeosebi topoare-ciocane perforate.
În imediata apropiere a satului Ţigăneşti din Topoloveni, pe Dealul Olarului din satul Râncăciov, comuna Călineşti,
într-o importantă staţiune arheologică complexă, neexploatată încă, s-au găsit fragmente ceramice aparţinând culturii
Criş, specifică neoliticului timpuriu, cea mai veche cultură neolitică din ţara noastră, precum şi din culturile
Boian, Sălcuţa, Ariuşd, Gumelnita. De asemenea, aici au apărut fragmente ceramice aparţinând culturii Coţofeni,
din perioada de trecere de la neolitic la epoca metalelor.
Indiferent dacă grupele care fac parte din fenomenul Coţofeni vorbeau sau nu o limbă indoeuropeană,
biologic şi cultural ele constituie nucleul principal al ramurii şi culturii trace nord-dunărene.
Epoca metalelor este, de asemenea, destul de bine pusă în evidenţă de către descoperirile din imediata
apropiere a Topolovenilor. Astfel, la Călineşti – Vale, în apropiere de spital, dintr-o aşezare distrusă de
eroziune a fost recuperat un vas de lut (o ceaşcă) caracteristic culturii Tei şi un fragment dintr-o bară de
bronz. Pe Dealul Olarului din Râncăciov – Călineşti s-au găsit ceramică aparţinând culturii Glina III, din
bronzul primar si trei topoare de aramă întregi şi altele fragmentare din bronzul-mijlociu.
Evoluţia colectivităţilor traco-geto-dacilor din această zonă poate fi urmărită şi în perioada fierului.
Astfel au fost cercetaţi tumulii din Căteasca şi urmele de la Beleţi – Negreşti.
Din perioada dacică au fost recuperate monede, cum au fost cele din Râncăciov-Dealu Olarului, monede de argint
şi bronz emise la Histria, iar în satul Călineşti – monede de argint emise în insula Thasos, în
secolul II – I î.e.n.
Continuitatea populaţiei autohtone daco-romane în zonă, în perioada formării poporului român şi a primelor
migraţii din sec. III – VII e.n., este dovedită de descoperiri, precum cea de la Vrăneşti – Călineşti.
Aşezările dintre Curtea de Argeş, Câmpulung, Târgovişte reprezentau în secolul al XIII-lea şi al XIV-lea
nucleul politico-militar şi administrativ al voievodatului de la sud de Carpaţi. Din aceste aşezări mai
ales se recrutau osteni pentru armatele voievozilor care i-au urmat lui Basarab, în vederea apărării şi
consolidării neatârnării statului, atât de greu dobândite. În toate marile şi micile bătălii conduse de
domnitorii Ţării Româneşti, de la Mircea la Mihai Viteazul, Topoloveni este prezent, precum toate aşezările
românilor din aceste ţinuturi domneşti.
O scurtă istorie, prin atestări arhivistice, a satelor din Topoloveni, dovedeşte vechimea lor care se
pierde undeva în negura veacurilor.
Cel mai vechi document îl constituie actul din 19 iunie 1421 prin care voievodul Radu Prasnaglava
întăreşte Mânăstirilor Cozia şi Cotmeana toate daniile făcute de tatăl său Mircea: sate, bălţi, mori,
vii, vămi şi ţigani. "Radu mare voievod şi domn, singur stăpânitor a toată ţara Ungrovlahiei, binevoit
domnia mea cu a sa bunăvoinţă, cu inima curată şi luminată, a domniei mele şi am dăruit această
atotcinstită şi de faţă poruncă a domniei mele, mânăstirilor domniei mele, locaşului sfintei troiţe de
la Cozia şi al blagoveşteniei preacuratei Maici a Domnului, de la Cotmeana, că, câte a dat şi a dăruit
părintele domniei mele, sfânt răposatul Mircea Voievod, a celor sfinte mănăstiri: satele numite
Viticheşti, mai sus de Topoloveni... acestea toate le dă şi le dăruieşte, domnia mea acelor sfinte
mănăstiri să fie de … şi de ohaba, cât vat rai domnia mea."
Despre satul Topoloveni, despre boierii care aveau moşii aici vorbeşte Hrisovul lui Radu cel Mare
din anul 1502. După cunoscuta formula introductivă, hrisovul ne spune că "…mănăstirii ce se cheamă Nucet
pă care s-au ridicat din temelie cinstitul şi îndreptătorul boiarinul domniei mele jupân Gherghina pârcălabu...
ca să-i fie satul Topoloveni jumătate, pentru că au fost bucate bătrâne şi drepte ale jupânesii Neagăi
ce au fost jupâneasă Gherghinei pârcălab, iar jupâneasa Neagă l-au adaos sfintei mănăstiri ca să-i fie
ei întru moşie." "Şi iar să fie sfintei mănăstiri şi cealaltă jumătate de Topoloveni pentru că acea
jumătate fost – au de moşie a Milii, feciorul lui Voico al Tatălui..."
Prin acest hrisov pârcălabul Gherghina dăruia Mănăstirii Nucet, cealaltă jumătate de Topoloveni, pe care
o adăuga la prima jumătate dăruită aceleiaşi mănăstiri mai dinainte. Privitor la Gherghina pârcălabul
avem mai multe ştiri. B.P. Haşdeu spune că Gherghina a fost pârcălab al vestitei cetăţi Poenari, om
foarte bogat, care, neavând copii, decât pe Drăghici – mare paharnic – dar care murise fără urmaşi, a
ridicat din temelie şi a înzestrat cu toată averea sa Mănăstirea Nucet din judeţul Dâmboviţa.
Deci la anul 1502, cea mai mare parte din satul Topoloveni aparţinea Mănăstirii Nucet. După cum era
obiceiul, aproape la fiecare schimbare de domn, se înnoiau hrisoavele de danii către mănăstiri. Aşa şi
Neagoe Basarab, la 5 septembrie 1515 (7024), printr-un hrisov, înnoieşte Mănăstirii Nucet stăpânirea
peste satul Topoloveni şi alte sate. Un altul, cu un conţinut asemănător cu cel al lui Radu cel Mare,
însă cu un adaos important, dădea Petru Voievod la 1567: "... iar după aceea, când au fost în zilele
răposatului Vintilă Voevod (1532-1535), călugării de la sfânta mănăstire au avut pâră cu Paşadia
paharnicul şi aşa pâra Paşadia Paharnicu, cum au fost luat jupâneasa Gogoşoae, fata Gherghinii
pârcălab nişte brăţări de aur drept 5000 de asprii de la Alexandra fata Paşadii paharnicul. Într-aceea
dumnealui Vintilă voevod au judecat şi au dat jumătate de Topoloveni. Paşadia paharnicul cum să fie zălod
până va plăti cea mai sus zisa sfântă mănăstire acei 5000 de aspri". Mai departe se arată că mănăstirea a
dat cei 5000 de aspri în timpul egumentului Pahomie, rămânând iarăşi satul Topoloveni moşie ohabnică a mănăstirii.
Din hrisovul lui Matei Basarab cu data de 15 mai 7148 (1640), se pot cunoaşte împrejurările în care
Topoloveni şi cu toate celelalte moşii ale Mănăstirii Duşcă din Larisa (Grecia), căreia i se închină
Nucetul în anul 1602.
Activitatea economică a fost favorizată de aşezarea geografică şi impulsionată de creşterea demografică.
În zona Topoloveni, factorii naturali au favorizat întotdeauna practicarea agriculturii. Pe platourile
însorite ale dealurilor, pe ogoare, în grădini şi ogrăzi, dar mai ales în lunca Argeşului, s-au cultivat
cereale, legume, plante textile, oleaginoase, furaje etc. În toate timpurile, viile şi livezile au
constituit o caracteristică a peisajului geografic al zonei. Pe dealuri şi pe pantele văilor, în grădini
şi curţi s-au plantat pomi fructiferi şi viţă-de-vie. În documente se fac referiri frecvente la viticultură.
O dovadă a acestui fapt este toponimul Viticheşti, denumire a unuia din satele componente, pe care
tradiţia locală îl explica prin aceea că locuitorii se ocupau cu cultura viţei-de-vie şi că dealurile
limitrofe – Chiciura, Unguroici erau ocupate în întregime cu vii.
Cele dintâi documente care atestă localitatea sunt legate de această ocupaţie. Dintre toate obligaţiile
clăcaşilor, documentele consemnează, în primul rând, vinăriciul. Toate hrisoavele domneşti care
întăresc Mănăstirii Nucet stăpânirea asupra satului Topoloveni amintesc şi aceasta dare, vinăriciul.
Unii cercetători din ţara noastră au subliniat că în secolele XVI-XVII "cele mai căutate vinuri sunt
cele produse în jurul oraşului Piteşti". Calitatea deosebită a vinurilor obţinute a determinat orăşeni
din Câmpulung, Braşov sau Piteşti să cumpere sau să arendeze vii în Topoloveni.
În Dealul Topolovenilor au avut vii mitropolitul Ungrovlahiei Daniil Topoloveanu, Biserica din Scheii
Braşovului, Bărăţia din Câmpulung sau Mănăstirea Glavacioc. O dovadă a importanţei acestei ocupaţii
în zonă este şi faptul că Constantin Brâncoveanu introduce, în vederea perceperii vinăriciului şi
pentru măsurarea vinului sau a vaselor (butiilor), "vadra de Piteşti".
Cultura pomilor fructiferi ocupa un loc important datorită configuraţiei reliefului, dealurile
reprezentând aproape jumătate din suprafaţa localităţii şi datorită condiţiilor pedo-climatice.
Documentele vorbesc de adevărate livezi de pomi. Cea mai mare extindere o cunoştea prunul, lucru
dovedit de catagrafia din 1838, unde, separate, se indica numărul acestora.
Prunele uscate, menţionate în documentele vremii, constituiau un aliment important pentru marea
majoritate a locuitorilor nevoiaşi. Alături de pruni se mai cultivau: mărul, părul, nucul, ale
căror produse erau comercializate în târgurile locale şi pentru consumul gospodăresc.
Lunca Argeşului, care se întinde de la drumul mare al Piteştiului până la râul Argeş, crea
condiţiile cultivării cerealelor. Aici clăcaşii produceau, în cea mai mare parte, cerealele necesare hranei.
Din primele secole ale existenţei sale, Topoloveni, datorită aşezării prielnice, a jucat rolul
de centru de schimb pentru întreaga zonă. Aici se întâlneau ţăranii de pe valea Cârcinovului şi
lunca Argeşului, din satele de pe drumul mare al Piteştiului şi din cele de sub poala dealurilor
pentru a-şi vinde surplusul muncii lor. Aşa cum s-a arătat, pe moşia Nucetului se ţinea un târg
anual de hramul mănăstirii la Sfântul Gheorghe.
În perioada interbelică întreaga activitate economică din satele Topolovenilor a cunoscut o
înviorare considerabilă ca urmare a faptului că, în agricultură, ţăranii deveniseră stăpâni pe pământuri.
În lunca Argeşului se cultivau cerealele, în primul rând grâul şi porumbul. În urma folosirii
îngrăşămintelor naturale, a seminţelor selecţionate, puse la dispoziţie de către cooperative şi
Federală, a unor metode noi de lucru, au sporit cantităţile de produse. Deşi suprafaţa cultivată
a înregistrat o creştere, producţia a cunoscut mari fluctuaţii. Variaţia mare a recoltelor s-a
datorat factorilor naturali.
Deoarece localitatea nu dispunea de suprafeţe întinse în luncă, necesarul de cereale era asigurat
fie prin cumpărături din târgul local, fie prin aducerea de cereale, de către cooperative, din zona de câmpie.
Astfel, în 1927-1928, Cooperativa "Luptătorul Mărăşti" aducea, pentru vânzare, 6 vagoane de
porumb de la Spicul Grâului", din comuna Belitori, judeţul Teleorman. Un loc important rămâne
să-l ocupe cultura viţei-de-vie şi a pomilor fructiferi.
Ţăranii încep să înţeleagă superioritatea vitei nobile şi a soiurilor de pomi, un rol important
în această direcţie jucându-l pepiniera din Golestii – Badii. Sătenii, treptat, renunţă la
cultivarea viţei-de-vie de slabă calitate – directă, extinzându-se suprafeţele cu viţă nobilă.
Adunaţi în Cooperativa Viticolă "Dealul Topolovenilor", ei trec la prelucrarea şi valorificarea
în comun a strugurilor de calitate superioară.
Depozitele acesteia, de la Federală, după anul 1916 şi apoi după extinderea şi înzestrarea cu
utilaje moderne din 1930, asigurau păstrarea şi îmbutelierea vinurilor la sticle, valorificarea
acestora făcându-se prin magazine specializate deschise în ţară. Depozitul era prevăzut cu
cisterne din beton şi sticlă, cu o capacitate de 11.000 dal, cu o distilerie, cu un serviciu de
control a calităţii vinurilor.
În perioada interbelică, în zona se înfiripau începuturile unei mici industrii. Aceasta trebuia
să folosească surplusul de forţă de muncă şi să valorifice bogăţia de materii prime.
Un loc de seamă în viaţa localităţii îl ocupau morile de piatră carea sigurau măcinatul cerealelor.
Tradiţia păstrează amintirea morii lui Costică Boangiu, în Golestii – Badii, pe Udeni, pe drumul
naţional, la contactul cu comuna Călineşti.
Fabrica de magiun datează din 1914. Aceasta şi-a schimbat denumirea în Fabrica de marmeladă şi a
fost închiriată Cooperativei din Topoloveni. Statisticile studiate nu ne dau informaţii despre
numărul lucrătorilor. În anul 1941 a fost preluată de Ministerul Agriculturii, Direcţia Viticulturii.
Această trecere a fost urmarea situaţiei deosebit de grele în care ajunsese. Ca urmare a măsurilor
organizatorice, s-a înregistrat o uşoară revigorare. Se produceau marmeladă şi magiun din dovleac,
prune, mere. Erau începuturile industriei alimentare.
Atunci au fost puse în evidenţă rezervele de petrol şi gaze din zonă, care urmau să devină o
nouă sursă de venit pentru locuitori. În localitate şi-au făcut apariţia investitori care doreau
să încheie contracte de concesionare cu stăpânii terenurilor.
Pădurile au început să fie exploatate mult mai eficient. Pe lângă lemnul de foc, se trece la
forme uşoare de prelucrare. Se valorifică sub formă de lemn de construcţie pentru binale şi de cherestea.
De remarcat că în comuna Gorgani se ridicase o fabrică de cherestea a evreului Zweifel, iar
în Topoloveni s-au pus în funcţiune două gatere, unul de Ilie Ionescu la moşia sa, iar altul
la Ion (Niţă) Manolescu, acolo unde mai târziu va ridica şi moară.
În urma lucrărilor edilitar-gospodaresti, executate în perioada 1936-1938, centrul localităţii
dispunea de apă potabilă şi curent electric produs de grupul electrogen de la Casa Sănătăţii.
Cooperativa "Dealul Topolovenilor" avea deschise aproximativ 20 de magazine de desfacere a vinului
în judeţ şi în localităţi din ţară, iar ţuica de Piteşti, cum era cunoscută, era consumată cu multă
plăcere în cele mai renumite localuri ale Capitalei şi de către cei care vizitau localitatea.
Se naşte în 1882, la Topoloveni Muscel, Ion Mihalache, într-o familie foarte săracă şi împovărată,
cu mai mulţi copii. Impresionat de inteligenţa ieşită din comun a acestui copil, la terminarea şcolii
primare, învăţătorul său din sat l-a dat pe cheltuiala lui la Şcoala Normală de la Câmpulung, unde
copilul reuşeşte cu nota zece, absolvind şcoala ca premiant de onoare, tot timpul fiind bursier al
statului, fără nici un sprijin din partea familiei. După o scurtă şedere că învăţător la Ludeşti,
judeţul Dâmboviţa, se stabileşte că învăţător în satul său natal, Topoloveni, de care îşi va lega
numele prin luptă sa pentru ridicarea ţărănimii. Aici, la Topoloveni, vreme de 12 ani, Ion
Mihalache, pornind de la ideile înaintaşilor, va pune bazele ţărănismului.
Desigur, idei erau multe şi mulţi oameni de bună-credinţă le răspândeau în lumea satelor. Ion
Mihalache înţelege că orice idee nu are valoare până când nu este supusă unei probe practice
care să-i confirme eficienţa. Pentru aceasta, el transformă Topoloveni într-un adevărat laborator
socio-politic unde va pune în aplicare toate aceste idei pe care le va modifica sau completa de
aşa manieră ca să reprezinte un tot coherent cu posibilităţi reale de implementare în lumea satelor.
Aşa s-a născut ţărănismul lui Ion Mihalache. El nu a fost numai un teoretician, un gânditor, ci şi
un practician, urmând cu tenacitate aplicarea în practică a ideilor şi gândurilor care îl stăpâneau.
Unde putea face mai bine acest lucru decât la Topoloveni, acolo unde văzuse lumina zilei, acolo unde
lumea avea mare încredere în el.
Mihalache a susţinut cu toată forţa sa dreptul de proprietate individuală al fiecărui ţăran. El
văzuse rezultatele benefice ale unei astfel de organizări tot la Topoloveni, unde la 22 septembrie 1902 se forma
societatea economică cooperatistă "Cârcinovul", care îşi propunea, printre altele, "... a face operaţiuni de tovărăşie
agricolă, de aprovizionare sau cumpărare în comun de unele obiecte sau produse".
Învăţătorul lui Mihalache, Nicolae Cristescu, răspunzând la chemarea lui Spiru Haret, organizase în
anul 1901, prima bancă populară, bucurându-se de rezultate foarte frumoase.
La 18 ianuarie 1904, din iniţiativa lui Ion Mihalache, a lui Nicoale Cristescu şi a lui Maximilian
Popovici – arendaşul moşiei statului din localităţi – se pun bazele băncii populare "Carcinovul", cu
68 de membri şi cu un capital de 845,50 lei.
La 1 iulie 1904 banca avea 98 de membri, dintre care 84 de plugari şi meseriaşi şi un
capital de 2.319,78 lei. Banca populară a fost prima formă de cooperaţie bine organizată la Topoloveni.
Ea a deschis, cu adevărat, calea cooperaţiei în zonă, fiind nu numai una din puternicele bănci populare,
dar şi model de prosperitate şi bună gospodărire.
În faţa acestui fenomen social-economic, statul nu a putut rămâne multă vreme impasibil, trecând la
adoptarea Legii băncilor populare săteşti şi a Casei lor Centrale, în 29 martie 1903.
Fire de organizator şi conducător, Mihalache va pune la punct planul de organizare a unei mari federale de
bănci populare din judeţul Muscel. Înfiinţată la 16 martie 1908, Federala "Podgoria" va fi prima de acest
gen din ţară.
În anul 1915 este organizată cooperativa vinicolă "Dealul Topolovenilor", care administra în mod superior
munca şi avutul cultivatorilor de vii din Topoloveni şi Golestii - Badii.
"Cine a trecut prin Topoloveni acum 40 de ani, nici nu-l mai cunoaşte azi, atât de minunate schimbări s-au făcut..."
spunea Ion Simionescu, preşedintele Academiei Române, în 1942.
O filă aparte din viaţa spirituală a localităţii o reprezintă faptul că dintre oamenii acestor locuri
se va ridica un mitropolit al Ţării Româneşti. Acest lucru dovedeşte profunzimea credinţei în Dumnezeu , căldură cu care ei încurajau biserica.
Acest fiu al localităţii, care va ajunge la cea mai înaltă demnitate ecumenică a ţării, a fost
Daniil al II-lea Topoloveanu.
Era fiul lui Manole comisul, despre care aminteşte un document din 1661 şi care se numea Dumitraşcu
logofăt sau Dumitraşcu Topoloveanu. La 19 august 1719, este ales mitropolit al Ungrovlahiei, cum
reiese din pomelnicul Mănăstirii Câmpulung, în urma retragerii mitropolitului Mitrofan. El a
păstorit până în august 1732, când a încetat din viaţă la vârsta de peste 80 de ani. În aceşti
ani s-a dovedit un harnic şi priceput gospodar al mitropoliei.
După încetarea războiului, intrarea vieţii pe făgaşul normal însemna şi redeschiderea şcolilor săteşti.
Cele din Topoloveni şi Goleştii – Badii funcţionau cu două posturi, iar cele din Ţigăneşti şi
Călineşti – Turculeşti cu trei posturi.
În toamna anului 1923 începea să funcţioneze în Topoloveni, în cătunul Inuri, acolo unde a fost vechea
vatră a Topolovenilor, o nouă şcoală sătească. Primul învăţător la această şcoală a fost Gheorghe Cătănoiu,
din Viticheşti.
La sfârşitul deceniului trei, şcolile din Topoloveni construite la început de secol deveniseră neîncăpătoare,
mulţi copii de vârsta şcolară rămânând în afara lor din lipsă de spaţiu. O statistică din 1930 arată că
la şcoala Ţigăneşti, din 231 de elevi înscrişi urmau cursurile numai 190, localul având 4 săli de clasă
şi cinci posturi de învăţători.
Nu se poate încheia acest capitol al şcolii fără să amintim că în Topoloveni au funcţionat şi grădiniţe
de copii. În anul 1913 este întemeiată prima grădiniţă. Aceasta a funcţionat în casa Bucşan în perioada
1913-1918, după care, prin stăruinţa Mariei M. Vlădescu şi cu sprijinul Societăţii "Îndrumarea", este
ridicat un local propriu cu două săli de clasă. Cea dintâi educatoare a fost Livia Biligan. Grădiniţa
din Topoloveni era una dintre cele două grădiniţe săteşti din tot judeţul Muscel care funcţiona în 1916-1917.
A funcţionat fără întrerupere, singurul moment mai greu fiind la începutul anului şcolar 1925/1926, când
educatoarea titulară a plecat de la post fără să anunţe, fiind necesară intervenţia hotărâtă a revizorului şcolar,
luându-se măsuri pentru reînscrierea copiilor, aducerea unei suplinitoare şi recondiţionarea localului.
Fiind încărcaţi de spiritualism, dăruire şi respect faţă de istorie şi valori culturale, cetăţenii din
Topoloveni sărbătoresc anual evenimentele:
- 24 ianuarie – Aniversarea Unirii Principatelor Române;
- 1,8 martie – Activităţi cultural artistice;
- Iulie – Tabără de pictură;
- August – Festivalul Internaţional de Folclor "Carpaţi";
- 25 octombrie – Vinăritul la Topoloveni şi Focul lui Sumedru;
- 1 decembrie – Manifestări cu prilejul Zilei Naţionale a României.
